Pe Tăriceanu îl încurcă strada

Astăzi, l-am auzit, încă o dată, pe Călin Popescu Tăriceanu vorbind. E dreptul lui. Un drept pe care i l-a dat „strada”, într-un timp în care îi era frică să respire împotriva lui Ceaușescu.

Omul se face că uită, și ține cu dinții de privilegiul pe care, în ultimii ani, i l-a rezervat, ca preț al trădării PNL, o coaliție parlamentară construită cu deficit important de democrație, la stânga politică: PSD-UNPR-ALDE.

O coaliție despre care continuă să vorbească, fără jenă și apăsări, ca și când ar fi o împlinire a democrației – adunătură de traseiști, migranți în căutarea ciolanului pierdut.

Câtă democrație înmagazinează apariția ALDE – Alianța Liberalilor și Democraților -, partidul de azi al lui Popescu Tăriceanu, în majoritatea parlamentară? Pentru cine nu știe, acesta este numele pe care și l-a luat rezultatul fuziunii a două formațiuni politice – una, aflată în moarte clinică, și anume PC; a doua, partidul lui Tăriceanu, PLR, născut din florile de mucegai ale unor manevre oculte de sorginte liberală.

PLR – Partidul Liberal Reformator – este fostul partid încropit la repezeală, cu ajutorul PSD și al lui Victor Ponta, pe când Tăriceanu era folosit de Kiseleff drept „berbece-spărgător de grevă”, ca defector penelist, spre a menține, împăiată, o idee politică deja moartă și îmbălsămată (USL), în obsesia de a oferi, încă, legitimitate guvernului Ponta, rămas în coadă de pește, după plecarea liberalilor de la Victoria.

Când a trimis electoratul în Parlament, prin vot, acest partid al lui Călin Popescu Tăriceanu? În numele cui vorbește fostul lider liberal, atunci când amintește de ALDE? Potrivit democrației pe care o invocă, președintele Senatului, urcat pe tron, ca preț al trădării, este, în ultimă instanță, un senator devenit independent în urma dezertării.

Ei bine, acest om care vorbește cu gura plină despre democrație, lasă să se înțeleagă că-și dorește declanșarea unei anchete parlamentare – și nu numai, „întrucât aleșii s-au dovedit slabi în a cerceta astfel de situații” -, care să-i vizeze pe capii „străzii”. Pe cei care au „deturnat-o” împotriva factorului politic, a majorității parlamentare, împotriva lui Victor Ponta”. Și, nu în ultimul rând, al doilea om în stat induce ideea că serviciile nu sunt străine de rezultatul final: „Există, de multă vreme, suspiciunea rezonabilă, uneori și declarată, din partea serviciilor, de a se implica în zone care nu sunt proprii activității lor”, a afirmat Tăriceanu.

„Aceasta nu poate fi o democrație. Pe cine reprezintă un guvern tehnocrat?! Cum poate, acesta, propune perspective pe mai mult de un an? Un astfel de guvern, adunat la repezeală, poate fi, oricând, trântit de Parlament. Spune că are mecanisme prin care poate rezolve anumite probleme în pofida opoziției parlamentare! Care sunt acestea? DNA? Parchetul? Ordonanțele de urgență? E bine așa?! (…) Eu am să vorbesc cu senatorii pentru a-i face să înțeleagă situația în care se află”, a amenințat, în ultimă instanță, același Tăriceanu.

Părerea mea este că, acest om, trăitor în lumea lui specială, este singurul care nu a înțeles cerința expresă a „străzii” – zonă pe care nu o suportă și ar dori să o „desființeze” cu dispreț suveran: necesitatea reformării clasei politice; lepădarea de corupție; renunțarea la plimbatul bilețelelor între palate, în beneficiu propriu sau al prietenilor, de către prim-miniștrii; stoparea interferențelor parlamentarilor, a ungătorilor cu mir, a șefului Senatului, în actul de justiție; interzicerea traseismului politic.

Până la urmă, inclusiv PSD se face că a înțeles asta, chiar dacă mai speră, prefăcându-se democrat, că-și va tragă spuza pe turta lui, în toamna viitoare.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK –MARIAN SULTĂNOIU